SuperBlog

Pygmalion față în față cu viitorul

Disclaimer: Pygmalion, acest erou modern neînfricat în fața task-urilor de zi cu zi (serios acum, când a fost Project Manager și a avut pe mână proiectul cu statuia a fost atât de apreciat, că a primit aprobare chiar de la CEO Afrodita să îl lanseze pe piață și a reușit să aducă un profit fabulos companiei) și iubita sa, Anais, se întâlnesc cu doi buni prieteni de-ai lor.

Task-ul zilei: Discuție despre viitorul copiilor.

„Hai că am ajuns bine” spune Pygmalion în timp ce parchează mașina.

Imediat ce au intrat în restaurant, i-au văzut pe Miruna și Gigi stând la o masă într-un colț mai retras al încăperii și au mers spre ei.

„Salut! Salut! Ce mai faceți? David, ce mare te-ai făcut!” a spus ea în timp ce îl îmbrățișa pe băiețelul blond care se prefăcea că scrie concentrat într-un caiețel de pe masă.

„Abia așteaptă să meargă la școală” le spune Gigi râzând. „Ce mai faceți? Ce ați mai făcut? Care mai e viața voastră?”

„Noi ca noi, dar voi! Miruna! Cât mai ai?”

„Trei săptămâni” spune ea mângâindu-și burta. „Vai, iar ați venit cu cadouri! De câte ori v-am spus că nu e nevoie!”

„Ei, nu mai vorbii prostii, Miruna, știi că e plăcerea noastră!”

„Mulțumim!” le spune Gigi punând plasele cu cadouri pe scaunul liber.

„Ia zi, Gigi, ai luat materialele pentru pătuț? Vin sâmbătă și ne punem pe treabă?” întreabă Pygmalion.

„Am luat, rămâne pe sâmbătă. Dacă nu ne iese, îl avem încă pe-al lui David.”

„Perfect, sâmbăta viitoare sunt la tine!”

„Miruna, cum te simți? o întreabă Anais mângâindu-i burtica.”

„Să știi că sunt mult mai liniștită acum față de prima sarcină. Evident, am emoții, dar mă simt ceva mai pregătită.”

„Chiar pari mult mai calmă”, îi răspunse Anais.

„Absolut! Mai ții minte că înainte cu o săptămână de a-l naște pe David am avut acel atac de panică în legătură cu nașterea și ziceam că nu mai vreau să îl nasc și că n-are decât să rămână acolo?” spuse Miruna râzând.

„Dar acum sunt mult mai pregătită. Gândește-te că am apucat să luăm și să facem patru dintre cele mai importante lucruri încă de acum câteva luni: cărucior, marsupiu, scaun auto și mai am apucat și să redecorăm camera, am făcut-o perfectă pentru fetița noastră!”

„Abia aștept să vin sâmbătă să văd și eu! N-am mai apucat să venim pe la voi de ceva timp…”

„Abia aștept să îți arăt toate body-urile pe care le-am cumpărat! A! Și până la urmă ne-am hotărât să recoltăm la naștere celule din sângele ombilical și recoltarea placentei.”

„Îmi aduc aminte că ai mai zis tu acum ceva timp, dar nu mai țin minte toate detaliile. Ce presupunea mai exact? Pygmalion, fii atent, că s-ar putea să facem și noi asta în ceva timp.” spuse Anais râzând. Pygmalion îi zâmbi înapoi, iar Miruna continuă:

„E o procedură destul de simplă pentru ce beneficii îi va aduce copilului. De obicei, imediat după naștere, placenta și cordonul ombilical sunt incinerate, însă de ceva timp am tot auzit de ideea de recoltare a celulelor stem din placentă. Maria, parcă ți-am mai zis eu de ea, colega mea de la marketing de la birou a născut anul trecut și mi-a povestit de procedeul acesta.”

„Ea mi-a povestit de Cord Blood Center, prima bancă de celule stem din România, și așa am ajuns să citesc mai mult despre ce presupune toată treaba. Ideea e că celulele stem prezente în placentă sau în cordonul ombilical sunt celule tinere ce pot fi folosite pentru transplant mai apoi în viață în cazul în care ar apărea vreo boală gravă cum sunt bolile autoimune, cardiovasculare, osteoarticulare și așa mai departe.”

„Și cum sunt stocate?”

„Totul este stocat prin criogenizare și rezistă în acest fel zeci de ani.”

„Știi, chiar mi se pare un lucru important de făcut pentru copiii tăi. Ai foarte mare dreptate. Gândește-te că toate bolile astea… practic primești o șansă în plus la viață. Când mă gândesc la bunicii mei, amândoi cu… Dar lasă, nu vreau să ne întristăm acum. Dacă pe atunci nu s-a putut face nimic, acum se poate și mă bucur că poți să îi oferi acestă șansă.”

„Îmi pare rău doar că nu am am făcut asta și pentru David, deși din ce am înțeles în caz de nevoie poate să primească din rezervele care vor fi făcute la nașterea surioarei lui. În orice caz, de data asta lucrurile chiar par să meargă mai bine și sper că vom trece cu bine prin toate.”

„N-am niciun dubiu în legătură cu asta, Miruna, ești mereu pe mâini bune” spune Anais zâmbind și făcându-i semn cu capul spre Gigi. Miruna întoarse capul spre cei doi băieți ai ei și zâmbi cu gura până la urechi.

  • Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020.

1 gând despre „Pygmalion față în față cu viitorul”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s